Oul – Universul intr-o coaja

Despre germenele ascuns al Lumii

„Simbolul Oului
Cosmic reprezinta mai mult decat ar putea reda orice limbaj si mai
mult decat ne-ar putea reda ratiunea.” – Mircea
Eliade

• Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu…
• Monica Vitti, regina filmului italian

Cu forma sa rotund-ovala care inspira, in acelasi timp, liniste si
mister, oul nu avea cum sa fie trecut cu vederea de oameni. Si
aceasta inca din cele mai vechi timpuri. Trecand peste inegalabila
sa valoare alimentara (alaturi de spirulina, miere si lapte, fiind
singurul aliment complet), oul, acest miraculos germene al
vietii, ascunde in sine insusi una dintre enigmele esentiale ale
existentei, exprimata popular in intrebarea « cine a fost primul,
Oul sau Gaina? »

Unul dintre cei care a raspuns potrivit la aceasta enigma a fost
inteleptul chinez Chouang Tseu, in opinia caruia oul se
afla in gaina, iar gaina in ou. Stralucitul sau raspuns
vizeaza armonia complementara a inceputului tuturor lucrurilor,
reveland profanilor ca dualitatea este continuata in mod potential
in unitate, aceeasi dualitate rezolvandu-si contrariile tot in
unitate.

Oul apartine, in egala masura, si simbolismului odihnei, a
repaosului creator, laolalta cu casa, cuibul, cochilia, sanul
matern, al caror substitut este deseori. Asa se face ca, adesea,
Oul este o reprezentare a puterii de creatie a Luminii. Se
considera ca oul contine germenele misterios al
Creatiei. Picatura de Viata din care se dezvolta
manifestarea, fiind asadar un simbol universal perfect care se
explica de la sine, prin sine.

Nasterea Lumii si a Lumilor, pornind de la Oul Primodial,
este o idee comuna in mitologiile stravechi, precum cele
ale grecilor, canaaneenilor, fenicienilor, vietnamezilor,
chinezilor, japonezilor, populatiilor tribale din Asia de sud-est
sau Siberia, celtilor, tracilor si multor altora. Reputatul istoric
al religiilor Mircea Eliade a demonstrat magistral ca, in esenta
tuturor acestor cosmogonii, oul joaca imaginea cliseu a Intregului
si a Totalitatii care succed Haosului Primordial, ca un prim
pricipiu de organizare. Oul subliniaza actul renasterii si ciclul
repetitiv al Naturii, functia sa cicilica fiind aici o consecinta a
primului sau rol.

Daca mergem mai departe pe firul aspectului ezoteric al oului,
descoperim paradoxul existential al fiintei libere, precum
si al celei inlantuite. Transpus in plan fizic, avem aici
momentul in care puiul sparge gaoacea, calduta, sigura si latenta a
oului, eliberat fiind de principiul Actiunii care guverneaza
acelasi plan fizic. Oul, ca si mama, va marca aventura omului, atat
la nivel de specie, cat mai ales de individ. Deoarece oul, care isi
imparte atributele cu mama de mai tarziu, va simboliza conflictul
interior al oricarei fiinte intre dorinta de confort si siguranta
si aceea de aventura si explorare. Mai departe, daca exploram
aspectul psihologic, regasim principiul oului care contine
cerul si pamantul, germenii raului si ai binelui, bagajul
personalitatilor si tipologiilor umane, precum si legea
renasterilor si desavarsirii acelorasi personalitati.

Povestea oului pe alte meleaguri

„D’apoi cum, draga
domnule… Pamantul e in chipul unui ou; fundul oului este
Pamantul, iar varful e Ceriul; el sta pe ape” -Taran roman anonim,
intervievat in anul 1928 de catre prestigiosul folclorist, lingvist
si filolog evreu de nationalitate romana, Ion Aurel
Candrea

Oul a fost dintotdeauna in centrul mitologiilor si credintelor
uitate de timp ale tuturor popoarelor lumii. Procesul de
manifestare a misterului din cochilie imbraca, insa, aspecte
diverse, chiar daca in esenta cuprinde aceleasi mituri primordiale
care vizeaza Creatia, Desavarsirea, Misterul si Renasterea.

Oul este simbol arhetipal al inceputului tuturor
lucrurilor. Filonul mitologic al oului cosmic din care s-a
creat lumea se regaseste pe toate continentele. De altfel, oul,
alaturi de Lut si Aluat, reprezinta arhetipuri ale genezei.
Dintr-un ou (care, deseori, este din aur) ce pluteste in fluidul
Haosului Nemarginit Primordial, se naste intregul Univers. Din
partea superioara a cojii apare Cerul, din cea inferioara –
Pamantul, galbenusul transformandu-se in Soare. Lebada
Hamsa din din mitologia hindusa cloceste Oul Cosmic direct pe apele
primodiale. Lebada divina Hamsa semnifica aici Suflul
Divin care se desparte in doua pentru a da nastere Cerului si
Pamantului.

In mod similar, in mitolodia greaca, oul Ledei da nastere celor doi
frati Dioscuri, fiecare impodobiti cu o coafura in forma de
semisfera, sugerand astfel principiul Yin-Yang, polarizarea
Unitatii si natura duala a omului. In credintele shintoiste din
Japonia, oul cosmic este impartit in doua jumatati, cea usoara
fiind, evident Cerul, iar cea grea – Pamantul. Bunaoara,
oul mistic eliminat pe gura de Kneful egiptean sau
de Dragonul chinez reprezinta manifestarea existentiala prin
Cuvant, prin Verb datator de viata si actiune.

Omul primordial ia nastere dintr-un ou, cum este
cazul lui Prajapati din Vede sau al lui Pangu – primul om din mitul
genezei vechilor chinezi. Mitologia egipteana ni-l ofera pe Nun,
oul scos la suprafata de valurile oceanului primordial. Din oul Nun
va tasni la viata zeul Hnum care va da nastere, la randul sau, la
mai multe oua din care vor aparea zeii.

In Orientul Mijlociu, traditia caananeana vorbeste despre
Mochus, zeul suprem care a creat eterul si aerul din care
s-a nascut Oulomos (interesant nume!), adica Infinitul.
Oulomos a creat, la randul sau, propriul ou cosmic, faurind Cerul
si Pamantul din cele doua jumatati ale acestuia. Vechii persi
credeau ca Cerul, Pamantul, Apa si toti reprezentantii regnurilor
mineral, vegetal si animal, sunt inchisi intr-un ou. Cerul fiind
deasupra si dedesubtul pamantului, iar pamantul – inlauntrul
cerului, aidoma galbenusului din ou.

Persanii credeau ca, la inceputul lumilor, este doar Fiinta Divina
nedefinita, iar peste intregul spatiu al haosului domnea
intunericul. Doctrinele Bon tibetane, de dinainte de patrunderea
budismului in Tibet, dicteaza ca oul, care nu este
primordial in acceptiunea tibetana a genezei, ramane totusi la
originea unei lungi si neintrerupte genealogii umane, din
esenta celor 5 elemente aparand, in mod miraculos, un ou mare care
a dat nastere unui lac alb din care au iesit stramosii.

In cealalata parte a lumii, in America pre-columbiana, oul
isi continua epopeea revelatoare sub forma placii de aur in forma
ovoida care orna marele templu incas al lui Coricancha de la
Cuzco, capitala Imperiului Inca. In Africa, mitul oului
cosmic este regasit la dogonii si triburile bambara din Mali, unde
oul se formeaza si incetul cu incetul se separa de Vibratia
Creatiei, se umfla, se mentine singur in spatialitatea nedefinita,
pentru a se sparge apoi, lasand sa cada cele douazeci si doua de
elemente fundamentale ale mitologiei dogonilor, care vor
supraveghea la randul lor asezarea Creatiei in tot atatea
categorii.

Adanc in junglele impenetrabile din Congo, triburile likuba
si likuala considera si astazi ca oul este imaginea
perfectiunii. In cosmogonia lor, galbenusul reprezinta
menstruatia feminina, iar albusul – sperma masculina. Coaja este
aceeasi coaja provenita din oul cosmic care ar fi ars Lumea fara
interventia salvatoare a Creatorului, care a ordonat membranei sa
se transforme in atmosfera umeda care inconjoara Terra. In padurile
inghetate ale Finlandei, intr-un minunat exemplu de samanism
european, mitul Kalevalei ne spune ca inainte de nasterea timpului,
zeita fecioara a apelor si-a scos genunchiul la suprafata Oceanului
Primordial. La indemnul zeitei apelor, rata, ea insasi o zeita
stapana a aerului, isi depune cele sapte oua (sase de aur si unul
de fier) direct pe apa. In mormintele scitice din stepa rusa au
fost descoperite oua din lut, cei care le-au pus langa morti
sugerand astfel ca oul este un element al nemuririi si simbol al
invierii.

Hermeneutica, Alchimie si… Ovobiologie

„Oul poarta in el
insusi un germene al mortii ascuns in interiorul vietii si un
germene al vietii in interiorul mortii. Cei doi germeni opereaza
unul asupra celuilalt, creand astfel un nou inceput.” – Jaques
d’Arles

Pentru initiati si ezoteristi, niciun alt obiect viu nu putea
sugera mai bine ideea-forta a transcenderii absolutului, precum
umilul ou servit la masa. Ca tot amintisem de ouale de lut din
kurganele scitice, in Tracia meridioanla, in mormintele antice din
Beotia tronau statuetele lui Dionysos, tinand in mana cate un ou,
ca o fagaduinta si semn al viitoarei intoarceri la
viata. In aceste conditii, doctrinele spirituale care
condamna incarnarile succesive, recomandand, in schimb, ruperea
lantului karmic si iesirea din lantul incarnarilor fara de sfarsit,
resping folosirea oualor atat ca alimente, cat mai ales obiecte de
cult! Spre exemplu, orfismul respingea consumul oricaror
tipuri de oua, acesta nemaifiind altceva decat obiectul
care leaga sufletul de ciclul nasterilor succesive, de care el vrea
sa scape.

Traditia alchimica a Oului Filozofic in rol de vatra a
Universului sugereaza inchiderea in interiorul sau a
elementelor vitale. Un manuscris hermeneutic anonim, citat de E.
Mnod-Herzen, dezvaluie ca Oul Filozofic era numit in vechime piatra
encephala, piatra de Armenia sau piatra egiptenilor.
Cuptorul alchimistilor reprezinta si el oul
cosmic, sediu si locatie al tuturor transmutatiilor.
Pentru alchimisti, Oul Filozofic este locatia sacra in care era
savarsita, in faze succesive, insasi Marea Opera. Oul era, asadar,
un vas in forma de alambic covoidal, inchis, neted si realizat din
sticla pura de Venetia, fara bule de aer sau impuritati. In acest
ou-replica a Creatiei, alchimistul efectua amestecul sau din fier,
arama, cositor si plumb – bine macinate si puse la foc potrivit
timp de 30 de zile, dupa care urmau a fi tratate, in secret, cu
potiuni de sulf si mercur. Initiatii afirma ca intr-una din zilele
urmatoare, acest Ou Filozofal se va transforma in insasi Piatra
Filozofala, Piatra Intelepciunii sau Piatra Nemuririi. In
traditiile alchimice, Piatra Filozofala este mentionata ca fiind de
culoare rosu inchis si avand intotdeauna forma unui ou.

In traditiile ascunse ale Orientului, oul are un rol apropiat acela
al altor simboluri arhetipale, cum sunt matricea, scoica, pestera,
centrul, inima, ombilicul sau centrii ocultati ai Lumii. Totul se
leaga de punctele de pornire ale dezvoltarii interioare,
spatiale, temporale si chiar biologice ale fiintei omenesti, in
drumul omului spre desavarsirea spirituala. In budism,
actul clocitului patroneaza peste anumite aspecte simbolice
interesante: unele secte contemplative budiste considera gaina care
cloceste drept simbol al concentrarii spirituale, al acumularii
energiei si al fortei vitale. Ermitii daoisti din muntii izolati ai
Chinei au o parabola foarte frumoasa si explicita, in care compara
invatarea teoretica, pur exterioara, cu ouale nefecundate, lipsite
de germene.

Mai aproape de zilele noastre, cercetatorul belgian Robert
Vendelanotte si-a consacrat o mare parte a vietii studiului
filozofiei oului, creand in aceasta directie o noua disciplina de
studiu care se numeste ovobiologie. Robert Vendelanotte
afirma ca:

„Barbatul, privit in intregul sau, este un ou. Femeia – la
fel, este si ea tot un ou. Inlantuirea lor da nastere, ca atare,
unui alt ou. Astfel vedem cum se infaptuieste miracolul creatiei,
caci unu plus unu egal trei in acesta noua formula existentiala.
Observati, deci, ca toate stiintele, pana si matematica, dupa cum
am subliniat mai sus, capata un alt aspect atunci cand sunt
abordate din perspectiva oului. Insasi planeta noastra este un ou,
iar Sfanta Treime din crestinism se regaseste in acelasi Ou
Universal: albusul, galbenusul si cochilia, caci nu este oare
porumbelul cel alb, Sfandul Duh, simbolizat de albus, insusi
simbolul pacii? Dumnezeu a faurit lumea in sase zile. Iar 6
impartit in 3 face 2. Acestia reprezinta cei doi piloni pe care se
sprijina Universul. Si daca Pamantul se invarteste in jurul
Soarelui pe o traiectorie in forma de elipsa, adica ovoidala,
atunci acest aspect surprinzator poate fi considerat un adevarat
suvenir al Oului Cosmic.”

Hristos a Inviat! Povestea Oului de Pasti

„Cand oamenii n-ar
mai inrosi oua de Pasti, atunci lumea se va potopi” – credinta
populara culeasa de marele etnolog si folclorist roman Simion
Florea Marian si publicata in lucrarea Sarbatorile la Romani,
aparuta in anul 1899

Desi astazi, asociem ouale rosii sarbatorii pascale – cea mai mare
si mai importanta sarbatoare a tuturor crestinilor -,
traditia oualor vopsite in culori este mult mai veche decat
crestinismul. Surse arheologice si marturii istorice
atesta faptul ca, in urma cu cateva milenii, in China
antica exista obiceiul de a se face cadouri oua colorate,
in cadrul unor sarbatori sezoniere. In ajunul Anului Nou chinezesc,
cu ocazia sarbatorii Tsing-ming, care cadea in luna aprilie, vechii
chinezi isi ofereau unul altuia oua vopsite.

La vechii persi, in apropierea sarbatorii Newroz, de Anul
Nou persan, care cadea in ziua echinoxului de primavara,
preotii zoroastrieni vopseau oua pe care le ofereau credinciosilor.
In Roma Antica, tinerii vopseau ouale in rosu si le
trimiteau celor dragi, cu ocazia sarbatorii lui Ianus.
Vechii slavi aveau si ei obiceiul de a-si darui oua rosii la
sarbatoarea primaverii. Finlandezii purtau in buzunare oua rosii,
atunci cand trageau prima brazda de plug primavara, iar estonienii
mancau oua in timpul campaniilor agricole.

Daca, la evrei, oul de Pasti simbolizeaza creatia universala,
pentru crestini el inseamna re-crearea Lumii, inceputa prin
suprema jertfa a Mantuitorului. Ouale rosii sunt alimente
sfinte de care nu ai voie sa iti bati joc sau se le iei in
deradere. De fapt, oul rosu este cel mai sacru aliment al
crestinului ortodox. El aduce aminte de cosul cu oua
asezat sub crucea pe care Mantuitorul patimea pentru pacatele
noastre, devenind rosii in urma sangelui care picura din ranile
Lui. Ciocnirea oualor vopsite este un ritual mostenit de la primii
crestini care isi daruiau oua rosii de Pasti, se sarutau pe obraji
si spuneau salutul sfant „Hristos a Inviat!” urmat de „Adevarat a
Inviat!”.

Pentru daco-geti, ouale vopsite erau o ofranda rituala
destinata divinitatilor htoniene si stramosilor. Ca o
ramasita a acelor vremi, folclorul romanesc retine Pastele
Blajinilor, cand daco-romanii dau pe apa cojile oualor rosii, spre
a se duce in „Tara Blajinilor”. La sate, ouale rosii sunt simboluri
ale nemuririi vigorii vietii, de unde si obiceiul de a se spala cu
apa in care a fost pus un ou rosu „ca sa fii rumen si sanatos”
(Elena Niculita Voronca – Datinile si credintele poporului roman
adunate si asezate in ordine mitologica, Cernauti, 1903).

In medicina si cosmetica arhaica a romancelor, cojile de
oua rosii sunt un stimulent al frumusetii si sanatatii,
prin mecanismul magiei simpatetice si al celei contagioase. „La
Pasti, cine merge la biserica sa-si puie cu un ou rosu la san, ca
sa fie intotdeauna rosu” scria Simion Florea Marian in Sarbatorile
la romani. Traditia spune ca ouale rosii sfintite la Biserica
Ortodoxa sunt un antidot redutabil contra farmecelor si magiei
negre. Taranul roman le punea in brazda pentru a spori astfel
recoltele sau le ingropa in vie, pentru a feri viile de
grindina.

In afara oualor vopsite, la romani exista o adevarata arta
a incondeierii oualor, nemaiintalnita nicaieri in lume.
Daca geto-dacii vopseau ouale cu galben, semnificand culoarea
Soarelui pe bolta cereasca sau in portocaliu – culoarea discului
solar la rasarit si apus, odata cu patrunderea crestinismului,
ouale au inceput sa fie vopsite in rosu sau decorate cu chipul lui
Hristos, cu siluete de ingeri, cu motivul mielului, motive astrale,
cu forme animale sau vegetale. Conform izvoarelor istorice, vecinii
nostri slavi au imprumutat obiceiul incondeierii de la comunitatile
daco-romane cu care au intrat in contact in perioada migrarii lor
in Europa de est si Balcani. In Bucovina si Maramures, spre
exemplu, exista peste 70 de desene diferite, fiecare avand o
denumire „Crucea Pastelui”, „Furca de tors”, Desaga popii” ,
„Bradutul”, „Turma de Stele” etc.

Acelasi Simion Florea Marian semnaleaza ca: „Pastele este cea mai
mare, mai insemnata, mai sfanta si mai imbucuratoare sarbatoare de
peste an, dupa spusa romanilor de pretutindeni. De la casa celui
mai mare bogatan si pana la bordeiul celui mai de pe urma sarman se
cunoaste apropierea acestei mari sarbatori, caci in ajunul ei sunt
toate acuma curatite si indreptate, toate sunt unse si varuite,
hainele zvantate si curate, barbatii barbieriti si spalati, iar
femeile laute si chitite.”

Sarbatori fericite si Hristos a Inviat!

Descopera lumea in care traiesti:

• 
  Andre Brugiroux – omul care a vazut toate tarile din
  lume
  
• 
  Esti pregatit pentru turismul spatial?
• 10
  minuni ale lumii despre a caror existenta nu
  stiai